C’era fijimu Righetto
A taulinu che studiava
(‘nsunnulitu su lu libbru
a bocca larga sbadijava…)
Ogni tantu, fra li denti,
morgnecava ‘che parola,
ho ‘ppizzatu su le recchie
pe’ capi’ che fa a la scola.
Ho capitu ‘n po’ a fatica
- ché l’idee non era chiare –
che liggía de ‘n tipu stranu…
un poeta, mó me pare.
Quissu tale co’ lu studiu
quasci che s’era ‘mpascitu,
a sta’ sempre su li libbri
s’era bellu e riggubbitu !
Era quillu che ha parlatu,
Se non me ricordo male,
De quanno scappó lu sole
Dopo de lu temporale.
Quissu aía ‘na vicinata
- Silvia – e pare che j’ha scrittu;
Comme fece anche ‘n poema
su ‘na torre co ‘n cillittu.
C’é po’ ‘n fattu probbiu stranu
- quesso io no’ l’ho capitu –
nabbuscó jetro ‘na fratta
tuttu quantu l’infinitu!
A vedemme llí Righetto
M’é vinutu su penzatu
Ch’issu, tantu, pe’ la scola
Non me pare ch’é portatu
E lu studiu de sicuru
Tantu no’ je cunfirisce,
C’é periculu piuttostu
Che li libbri lu ‘vvilisce.
“Va’ a para’ ‘lli du’ purchitti”
cuscí ho dittu co’ ‘nu strillu
“a sta’ curgu su ‘ssi libbri
diventassi comme quillu!”
"Nòa" del mese di agosto 2022
|